Guess who!?

E cam asa: Cand o femeie iubeste un barbat din tot sufletul si cu toata puterea ei, ruperea de acel barbat este pentru ea pedeapsa capitala. O femeie pregatita sa dea orice pentru un barbat nu se va simti in stare,initial, sa traiasca fara el. Se va infometa, va plange. De multe ori isi gaseste alinarea in alcool,pastile,droguri sau alti barbati (multi) pe care nu-i poate iubi ca pe cel care i-a calcat inima in picioare. Dupa suferinta vin gandurile de razbunare ,iar dupa acestea ,acceptarea.. Ei bine,doar cand a ajuns la acceptare acea femeie este capabila sa iubeasca din nou. Dar pana la acceptare e cale lunga..

Desi gandurile de razbunare nu au prins niciodata radacini in fapte, o femeie parasita sau care a plecat de langa barbatul iubit din varii motive,  este o candidata buna la primirea razbunarii peste o vreme, cu sau fara voia ei. Se-ntampla ca aceasta femeie, odata ce a pierdut dragostea pe care o putea impartasi cu acel om, se va axa mai mult pe aspectul ei fizic. Si tot asa,canalizand toata energia,odata consumata cat pentru doi, pe propria persoana, reuseste sa-si schimbe infatisarea intr-un mod pozitiv si de cele mai multe ori,uluitor.

Peste luni sau ani, vazand-o pe strada sau in cine stie ce loc, omul care odata nu vedea in ea decat femeia care-i va fi intotdeauna alaturi, acum o vede ca pe o femeie singura si extrem de atragatoare. Initial ea se simte bine, pentru ca in mintea ei, el a platit oarecum pentru suferinta pe care i-a pricinuit-o. Insa ce nu realizeaza ea pe moment este ca fericirea ei este departe de mizeria lui..Departe de el..

Mi-as fi dorit sa nu fiu cel putin jumatate din femeia de mai sus, insa nu m-am putut lupta cu personalitatea mea..Cu mine..Am pierdut!

P.S. Daca cineva este de parere ca am o varsta prea frageda pentru a vorbi despre iubire, este liber sa o faca.