Trecutul- copilul capricios al vietii
De cate ori am impresia ca am invatat in sfarsit ceva, ca sunt sigura de amprentele pe care le-au lasat anumite evenimente asupra mea, viata imi mai da cate-o palma, doar asa..ca sa ma mai trezesc la realitate. Si uite-ma iar, matura-n viziunea mea, impiedicandu-ma de niste probleme prin care-am mai trecut cu ani in urma si pe care puteam sa jur ca stiu sa le rezolv. Dar observ ca nu stiu, ca ma port ca si un elev stangaci in prima zi de scoala. Ma fastacesc si ma-nrosesc de parca n-am idee ce urmeaza sa se intample si cum trebuie sa actionez. Culmea este ca stiu tot timpul ce are sa vina si cu toate astea nu fac nimic, ma las purtata de valurile trecutului catre un viitor pe care-l vad altfel. Cum poate fi mintea umana atat de usor de manipulat? Cat de nebuna sa fiu sa ma astept la altceva? Asa cum spunea si Albert Einstein: Nebunia= Sa faci acelasi lucru iar si iar si iar, asteptand rezultate diferite. Caci exact asta fac, repet aceleasi greseli la infinit si totusi ma gasesc tot timpul uimita cand prezentul devine viitorul din trecut si nu e cel pe care-l visam eu. Ma face asta o nebuna incurabila? Exista un medic pentru asa ceva sau boala mea nu are leac ? Si daca are, voi gasi oare-n mine puterea sa o vindec? Pentru ca sincer, sunt fericita cateodata-n nebunia mea si ma tem ca s-a impregnat prea bine -n propria-mi personalitate incat sa vreau sa renunt la ea cu usurinta..
